Liceenii aduc teatrul mai aproape de publicul sucevean

Adolescenții rămân printre cei mai apropiați spectatori ai teatrului. Fascinați de scenă, de emoția spectacolelor și de universul actoriei, mulți tineri aleg să se implice activ în proiectele culturale ale orașului.

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava se bucură constant de interesul liceenilor, atât din postura de spectatori, cât și de voluntari sau chiar de actori care își descoperă pasiunea pentru scenă. În ultimii ani, numărul trupelor de teatru formate din elevi a crescut considerabil, iar multe dintre acestea sunt coordonate de actorii instituției sucevene.

Spectacole pregătite de liceeni

În luna mai, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” găzduiește două spectacole realizate de trupele de liceeni, oferindu-le tinerilor ocazia de a evolua pe scenă. Primul spectacol a avut loc pe 12 mai, când Trupa Birlic Fălticeni a prezentat „Romeo și Julieta”, adaptare după William Shakespeare, în regia actorului Alexandru Marin. Spectacolul a urmărit cunoscuta poveste de dragoste dintre doi tineri proveniți din familii rivale, Romeo și Julieta, ale căror destine tragice reușesc, în final, să aducă pace între familiile Montague și Capulet.

Cel de-al doilea eveniment este programat pe 18 mai, de la ora 19:00. Trupa PI a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava va urca pe scenă cu spectacolul „ELSE (SOMEONE)”, după un text scris de Carina Sophie Eberle și adaptat de actorul Cătălin Ștefan Mîndru. Producția abordează teme actuale și sensibile, precum abuzul emoțional și cel sexual, realități tot mai prezente în societate și în rândul tinerilor.

Reprezentanții Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava îi invită pe suceveni să susțină inițiativele artistice ale liceenilor și să participe la spectacolele programate. Biletele pot fi achiziționate de la casieria teatrului sau online pe http://www.bilet.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *