Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, alături de Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, în calitate de coordonator și Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, derulează proiectul „Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior – APIIS”.
Prin acest proiect se urmărește facilitarea accesului la învățământul superior pentru 176 de elevi și absolvenți de liceu din ultimele două promoții, precum și pentru 176 de studenți care fac parte din grupuri dezavantajate. Perioda de implementare a proiectului este de 33 de sătămâni, iar printre beneficiarii acestuia se numără tineri din familii fără studii superioare, persoane cu dizabilități, tineri de etnie romă sau proveniți din medii cu dificultăți economice.
Obiectivul vizat de APIIS
Principalul obiectiv al proiectului „Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior – APIIS” constă în prevenirea abandonului școlar timpuriu, promovarea accesului egal la educație și creșterea participării la învățământul superior a grupurilor vulnerabile. La încheierea proiectului, aproximativ 352 de tineri din grupul țintă sunt așteptați să acceadă la studii superioare și să-și continue studiile pentru a obține diploma de licență.
Proiectul finanțat cu suma de 7.948.996,13 lei (din care 7.790.016,24 lei reprezintă confinanțarea Uniunii Europene), include o serie de acțiuni menite să sprijine tinerii din grupul țintă. Printre acestea se numără sesiuni de mentorat, consiliere, acordarea de subvenții, workshopuri tematice adaptate domeniilor de pregătire, precum și vizite de studiu.
Sprijinul financiar oferit prin proiect are ca scop principal reducerea obstacolelor economice și facilitarea accesului la educație superioară pentru studenții de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică, Facultatea de Inginerie Alimentară și Facultatea de Silvicultură.
Rata scăzută de absolvire a învățămțântului universitar, o provocare majoră
Una din principalele cauze ale ratei scăzute de absolvire a învățământului universitar în România, care plasează țara pe ultimul loc în Uniunea Europeană, este accesul dificil la studiile superioare. În 2021, rata de absolvire a învățământului universitar în România a fost de doar 23,3%, aproape jumătate față de media Uniunii Europene, care se situa la 41,2%.
Rata scăzută a absolvenților de studii superioare este o problemă complexă, cu rădăcini adânci, care se perpetuează și din cauza dificultăților întâmpinate în învățământul preuniversitar. Tranziția de la liceu la universitate este îngreunată de mai mulți factori, printre care abandonul școlar și dificultățile întâmpinate de elevi în promovarea examenului de Bacalaureat, în special în zonele rurale și în comunitățile cu condiții socio-economice dificile. Aceste aspecte contribuie la o integrare scăzută a absolvenților de liceu în învățământul superior.
Egalitatea de șanse în educație rămâne o provocare majoră, mai ales în contextul diferențelor semnificative înregistrate la nivelul ratei de absolvire a învățământului superior în zonele rurale, care în 2021 a fost de doar 8,2%, mult sub media Uniunii Europene, de 29,6%. În Regiunea Nord-Est, una dintre cele mai slab dezvoltate din țară, doar 39,47% dintre absolvenții de liceu continuă studiile universitare. Pentru a stimula dezvoltarea economică a regiunii, este esențială formarea unui număr semnificativ de ingineri bine pregătiți, care să contribuie la modernizarea și creșterea acestui teritoriu.