Muzica – limbajul sufletului meu

Muzica a fost mereu o parte importantă din viața mea. Mă numesc Hîrceag-Anastasia Teodora, am 13 ani și locuiesc în frumosul oraș – Suceava. Pot spune că dragostea mea pentru muzică s-a născut odată cu mine. Tatăl meu, care este profesor de muzică, a fost cel care mi-a descoperit talentul încă de la grădiniță. El a observat că aveam o ureche muzicală foarte bună și că reușeam să reproduc melodii simple doar ascultându-le. De atunci, muzica a devenit o prezență constantă în viața mea, iar sprijinul familiei mele m-a ajutat să-mi urmez visul.

În prezent, sunt elevă la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, la secția pian principal. Am început să studiez pianul din clasa I. La început mi s-a părut greu, dar cu răbdare și exercițiu am început să descopăr frumusețea acestui instrument. Pianul a devenit pentru mine un prieten de nădejde, un mod de a mă exprima și relaxa. Cu fiecare melodie interpretată, simt că pătrund într-o altă lume.

Drumul meu în muzică – între muncă, pasiune și sprijinul celor dragi

În fiecare zi încerc să mă perfecționez, petrec multe ore studiind. Uneori este obositor, însă satisfacția pe care o simt atunci când reușesc, este de nedescris. Profesorii mei mă îndrumă cu multă răbdare, iar colegii de la liceu îmi sunt o adevărată sursă de inspirație. Împreună descoperim frumusețea muzicii și învățăm ce înseamnă munca, disciplina și pasiunea adevărată.

Tata rămâne cel mai mare sprijin al meu. El mă încurajează să nu renunț niciodată, să fiu perseverentă și să iubesc ceea ce fac. Uneori cântăm împreună acasă, iar acele momente sunt printre cele mai frumoase pentru mine. Simt că prin muzică ne apropiem și mai mult, iar ceea ce trăim împreună nu poate fi exprimat în cuvinte.

Pentru mine, muzica nu este doar o pasiune, ci un mod de viață. Ea mă învață să fiu mai răbdătoare, mai sensibilă și mai atentă la detalii. Visul meu este ca într-o zi să pot urca pe marile scene și să aduc bucurie oamenilor prin interpretările mele. Știu că drumul nu este ușor, dar cred cu tărie că atunci când iubești cu adevărat ceea ce faci, fiecare pas devine o parte frumoasă din poveste.

Muzica este pentru mine o lume plină de culoare, emoție și lumină. Este locul unde îmi regăsesc echilibrul și fericirea, iar pianul este vocea sufletului meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *