Unii spun că te poți naște cu anumite abilități, alții că îți poți găsi pasiunea pe parcursul vieții, dar am simțit că ceea ce primești încă de la început este mesajul. Acesta pâlpâie și se zbate în interiorul tău până îl vei lăsa să-ți radiografieze ființa. Nu este nevoie să îl inviți cu eleganță sau să îl îmbii cu talent. Arta își dorește doar să respire.
Mi-ar fi greu să îmi dau seama care a fost acel moment în care m-am îndrăgostit de pictură, cred că l-aș numi mai degrabă un proces. Înainte să îmi dau seama, am ajuns să mă rog zilnic de mama mea pentru a ajunge la o școală de arte. După ce scrisoarea mea de la Hogwarts s-a pierdut în mod convenabil pe drum, mi-am început adevărata aventură.
Între idee și reprezentare
Au fost clipe când nu am mai văzut niciun scop. Cu fiecare încercare începeam mai mult să cred că am greșit undeva, că nu am scânteia harului. Desigur, acum ne vom întreba cu toții: care este acea scânteie? Unde se află acel drum frumos și bătătorit care ne va garanta succesul? Nu știu, dacă îl găsește cineva să îmi spună și mie.
În schimb, mărturisesc un secret. Artiștii nu merg pe drumuri, ei zboară. Nu voi putea atinge niciodată perfecțiunea, nu acesta este țelul. Îmi doresc să ilustrez frumosul artei, dar mereu picturile mele vor însemna pentru mine mai mult decât o vor face probabil pentru ceilalți. Am căzut în capcana comparațiilor și a dezamăgirii de mii de ori, pentru că, până la urmă, toți ascundem o cantitate de îndoială. În spatele lor am găsit ascunse multe motive, dar abia atunci când m-am oprit din a le oferi atenție am descoperit adevărata bucurie.
Orice fel de instrument și o coală de hârtie și timpul atinge o nouă fluiditate. Din păcate, nu este magie, uneori este nevoie de muncă și multă atenție, dar rezultatul merită. În cel mai rău caz, va înteți un foc aprins.
Am realizat că este foarte probabil să avem un prieten comun. Aș prezenta-o ca un spirit conservator, își dorește să te protejeze, dar vede doar alb-negru. Se numește zona de confort. Îmi șoptește mereu că ar trebui să desenez într-un singur mod sau că ar fi mai bine să mă ocup cu ceva mai simplu. Dar știți deja cum este, nu-i așa? Am găsit modalitatea perfectă de a nu-i răni sentimentele, dar și de a-mi continua evoluția. Ne-am întâlnit la un ceai și i-am povestit despre compromis.
Astfel, am început să explorez dincolo de frontiere. M-am întâlnit și cu câteva animale sălbatice, dar în timp s-au dovedit a fi chiar prietenoase, dacă știi cum să le tratezi. Fiecare experiență m-a învățat ceva nou și m-am redescoperit prin prisma altor filtre. Nu există niciodată un punct de oprire, deși din când în când simt și nevoia unei pauze. Atunci mă întâlnesc cu prietena și îi fac cunoștință cu noile mele descoperiri. Cu trecerea timpului, începe să se întrebe cum a putut trăi până atunci fără ele.
A te exprima liber, a transpune într-o lucrare totul, m-a împlinit într-un mod greu de exprimat în cuvinte. M-a făcut să simt că pot face o schimbare, una care să aducă un zâmbet pe chipul meu, cât și pe a celor din jur. Unde propozițiile nu pot ajunge, o poate face o ilustrație. Încă de la picturile rupestre, omul a dorit să își facă auzită părerea, dar și să surprindă tot ceea ce îl înconjoară.
Puteți vedea? Pentru o secundă sau poate timp de ani am văzut lumea în acest mod. Este și pentru altcineva astfel? Dacă nu, poate astfel, va mai fi privită măcar de încă o pereche de ochi. Veșniciile roiesc în tornade și nimicesc totul, dar doar un zâmbet, un zâmbet ar fi suficient.
Rusu Elena Loredana
Colegiul de artă ”Ciprian Porumbescu„ Suceava