„Pași spre viitor” – o dezbatere despre curaj, implicare și dezvoltare profesională

Pe data de 18 mai, la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a avut loc evenimentul „Pași spre viitor”, organizat de Asociația Capital Civic, datorită implicării doamnelor profesor Loredana Irim, Giuraniuc Gabriela și Amariei Nastia. Conceput sub forma unui atelier interactiv, acesta a reunit tineri dornici să înțeleagă mai bine importanța alegerilor pe care le fac astăzi și modul în care acestea le pot influența parcursul profesional și personal. Prin dialog deschis și exemple inspirate din experiența mentorilor invitați, participanții au fost încurajați să își depășească zona de confort, să își exprime ideile cu încredere și să privească spre viitorul pe care și-l doresc.

Evenimentul a adus în fața tinerilor mentori din domenii diferite, care au împărtășit experiențe autentice și perspective valoroase despre responsabilitate, antreprenoriat și dezvoltare personală. Printre invitați s-au numărat Loredana Viziteu, președinte al Asociației Capital Civic și fondator BucoWina PLUS, Gabriel Ostrovan, administrator White Smoke, precum și Ionela Ungureanu, director de Vânzări Mandachi Hotel & Spa.

Alegerile de astăzi, fundația viitorului

Unul dintre mesajele centrale ale evenimentului a fost importanța implicării în comunitate și a procesului continuu de învățare. Tinerii au fost încurajați să reflecteze asupra propriilor obiective și să își adreseze întrebări esențiale despre direcția pe care doresc să o urmeze. Mentorii au subliniat faptul că viitorul reprezintă suma alegerilor făcute în prezent. Fiecare oportunitate trebuie valorificată.

Discuțiile au evidențiat și realitățile mediului antreprenorial, participanții aflând ce presupune construirea și administrarea unui business, care sunt costurile implicate și câtă muncă se află în spatele unui proiect de succes.Totodată, au fost subliniate diferențele dintre oportunitățile și provocările întâlnite în străinătate și cele din România, oferind tinerilor perspective care să îi ajute să privească realist opțiunile de dezvoltare profesională.

Lecții din HoReCa și dezvoltare profesională

Un segment important al atelierului a fost dedicat domeniului HoReCa, unde s-a discutat despre rolul serviciilor de calitate și despre experiența pe care clienții o trăiesc într-un hotel sau restaurant. Participanții au aflat mai multe despre gestionarea situațiilor de criză, responsabilitățile specifice industriei și oportunitățile de evoluție profesională existente în acest sector.

De asemenea, mentorii au oferit recomandări practice privind realizarea unui CV bine structurat și pașii necesari pentru dezvoltarea unei cariere solide. Tinerii au fost încurajați să își dezvolte abilitățile, să rămână implicați și să privească fiecare experiență de învățare ca pe o investiție în propriul viitor.

Evenimentul „Pași spre viitor” a fost posibil cu sprijinul partenerilor White Smoke, CAR Flexicredit, Mandachi Hotel & Spa, BucoWina PLUS și Alero, care au susținut această ediție dedicată dialogului cu noile generații. Prin astfel de inițiative, Asociația Capital Civic continuă să creeze contexte în care tinerii pot descoperi perspective noi, pot învăța din experiențe reale și pot face, cu mai multă încredere, primii pași spre viitorul pe care și-l doresc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *