Oana

Muzica – limbajul sufletului meu

Muzica a fost mereu o parte importantă din viața mea. Mă numesc Hîrceag-Anastasia Teodora, am 13 ani și locuiesc în frumosul oraș – Suceava. Pot spune că dragostea mea pentru muzică s-a născut odată cu mine. Tatăl meu, care este profesor de muzică, a fost cel care mi-a descoperit talentul încă de la grădiniță. El a observat că aveam o ureche muzicală foarte bună și că reușeam să reproduc melodii simple doar ascultându-le. De atunci, muzica a devenit o prezență constantă în viața mea, iar sprijinul familiei mele m-a ajutat să-mi urmez visul.

Vezi mai mult »

Schimb de experiență pe Coasta de Azur. Studiu și aventură francofonă

Participarea la schimbul de experiență de la Université Côte d’Azur a reprezentat pentru mine una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum. Deși inițial priveam ideea ca pe o simplă excursie într-un oraș de pe Coasta de Azur, m-am trezit repede într-un mediu care mi-a oferit mai mult decât mă așteptam: un alt mod de a învăța, o cultură nouă și o serie de momente care m-au ajutat să văd lumea altfel.

Vezi mai mult »

Arta de a citi în adolescență

Trăim într-o lume care se schimbă atât de repede, încât uneori simțim că suntem prinși într-un fel de
roller coaster pe care nu îl putem opri. Totul în jurul nostru pare grăbit, mereu conectat și plin de notificări. Telefoanele și tabletele sunt peste tot: în buzunar, pe masă, la școală, în parc. Parcă au devenit parte din noi, iar viața fără ele pare de neimaginat. În acest univers digital, cititul pare pentru mulți adolescenți o activitate din altă vreme. E mai greu să te concentrezi asupra unei cărți când la un simplu click distanță te așteaptă sute de videoclipuri amuzante sau trenduri noi. Totuși, oricât de ciudat ar părea, lectura rămâne una dintre cele mai importante forme de libertate și de descoperire personală.

Vezi mai mult »

O aventură în culoarea adolescenței

Unii spun că te poți naște cu anumite abilități, alții că îți poți găsi pasiunea pe parcursul vieții, dar am simțit că ceea ce primești încă de la început este mesajul. Acesta pâlpâie și se zbate în interiorul tău până îl vei lăsa să-ți radiografieze ființa. Nu este nevoie să îl inviți cu eleganță sau să îl îmbii cu talent. Arta își dorește doar să respire.

Vezi mai mult »

Poezii care vindecă – o experiență personală

Participarea la atelierul „Poezii terapeutice” a fost una dintre cele mai frumoase și neașteptat de profunde experiențe pe care le-am trăit ca voluntar. Deși am intrat în sală cu o ușoară curiozitate și cu dorința de a vedea cum își găsesc oamenii liniștea prin cuvinte, am plecat cu un sentiment clar că literatura poate deveni un spațiu de vindecare, de regăsire și de apropiere.

Vezi mai mult »

Dincolo de limite: Documentarul „Adrian Laza – 14 vârfuri de peste 8.000 m” proiectat la Suceava

Pasiunea pentru munte, curajul și forța interioară a celor care aleg înălțimile vor fi celebrate la Suceava, unde Caravana Cinemunte 2025, parte a Festivalului de Film de Munte – Alpin Film Festival (AFF), ajunge la sfârșitul acestei săptămâni. Proiectul, aflat într-un amplu turneu național, promovează educația montană, spiritul explorării și valorile umane care definesc alpinismul contemporan.

Vezi mai mult »

Poezii terapeutice – un proiect pentru echilibrul interior realizat de elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu”

La Clubul de Lectură al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava s-a născut o inițiativă culturală inedită – „Poezii terapeutice”, un proiect inspirat de reflecțiile din volumul „Demonul amiezii” de Andrei Solomon. Conceput din dorința de a redescoperi puterea vindecătoare a literaturii, demersul propune o reinterpretare a lecturii ca formă de echilibru emoțional și refugiu.

Vezi mai mult »

Caravana Oamenii Comunității continuă cu noi ateliere – „Media Escape Room” și „Like ortografic”

Proiectul „Generații în Acțiune” propune o abordare inovatoare a procesului educațional, depășind limitele tradiționale ale orei de curs. Activitățile derulate în cadrul atelierelor tematice, precum „Media Escape Room” și „Like ortografic”, oferă adolescenților cu vârste între 14 și 17 ani o experiență de învățare interactivă, orientată spre dezvoltarea competențelor de comunicare, gândire critică și colaborare. Primul atelier a avut loc sâmbătă, 11 octombrie, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava și s-a dovedit a fi și s-a dovedit a fi o experiență captivantă și utilă pentru tinerii prezenți.

Vezi mai mult »

Crosul Cetăților – eveniment caritabil dedicat copiilor cu Sindrom Down din Suceava

Pe data de 18 octombrie 2025 se va desfășura Crosul Cetăților, o competiție sportivă destinată strângerii de fonduri pentru Asociația Sindrom Down Suceava. Proiectul are la bază o idee veche de un deceniu: în toamna anului 2015, un grup de alergători a încercat să organizeze un traseu între principalele fortificații medievale ale Sucevei. Deși tentativa nu a căpătat atunci o formă oficială, ea a constituit un punct de plecare pentru inițiativa actuală. După zece ani, conceptul este reluat și transformat într-un eveniment care îmbină activitatea sportivă cu valorizarea patrimoniului istoric local.

Vezi mai mult »

Logiscool Suceava – educație digitală pentru viitor

Acum, când inovația tehnologică redefinește numeroase domenii, pregătirea digitală a tinerilor nu mai este opțională, ci necesară. Bazându-se pe această axiomă, Logiscool Suceava face înscrieri pentru un nou an școlar pentru domeniile programare, robotică, inteligență artificială & data science, competențe digitale și cursuri creative tech pentru copiii între 6 și 18 ani.

Vezi mai mult »